Avocat Anca Sanda Tanasa
0722.363.216

Drept comercial – avocat drept comercial in Brasov

Notiunea  drept comercial sugereaza ideea ca dreptul comercial constituie o reglementare juridica , adica un ansamblu de norme juridice care priveste comertul.

In sens etimologic , expresia de “comert” provine din latinescul “commercium” , care la randul sau reprezinta o juxtapunere a cuvintelor “cum” si “merx” , ceea ce Inseamna “cu marfa”. Deci , comertul ar consta In operatiuni cu marfuri.

In sens economic , comertul este definit ca o activitate care are ca scop schimbul si , prin aceasta , circulatia bunurilor de la producator la consumator. Sub acest aspect , comertul ar consta In operatiunile cuprinse In intervalul dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor In circulatie , pana In momentul ajungerii acestora la consumatori.

In sens juridic , notiunea de comert are un continut mai larg decat cel al notiunii definite In sens economic. Ea cuprinde nu numai operatiunile de interpunere si circulatia marfurilor , pe care le realizeaza negustorii , ci si operatiunile de producere a marfurilor , prin transformarea materiilor prime , materialelor , etc. si obtinerea unor rezultate de o valoare mai mare , pe care le realizeaza fabricantii sau , In general , Intreprinzatorii.

Avand In vedere acceptiunea juridica a notiunii de comert , dreptul comercial are o sfera mai cuprinzatoare , acesta reglementand activitatea comerciala , definita ca o activitate de producere si circulatie a marfurilor.

1.1. Obiectul dreptului comercial

Potrivit conceptiei clasice a dreptului comercial , exista doua sisteme care permit determinarea sferei dreptului comercial.

In sistemul subiectiv , dreptul comercial are ca obiect normele juridice la care sunt supusi comerciantii. Deci , dreptul comercial este un drept profesional , care se aplica persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a stat la baza primelor reglementari legale ale activitatii comerciale , anterioare marii codificari franceze de la Inceputul secolului al XIX- lea.

Dupa sistemul obiectiv , dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comertului , adica acelor acte juridice , fapte si operatiuni , calificate de lege ca fapte de comert , indiferent de persoana care le savarseste. Acest sistem a constituit fundamentul Codului comercial francez de la 1807.

Codul comercial roman are la baza , ca principiu , sistemul obiectiv.

1.2. Definitia dreptului comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din actele juridice , faptele si operatiunile considerate de lege ca fapte de comert , precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.

Istoria dreptului comercial este strans legata de istoria comertului si , implicit a dezvoltarii societatii omenesti.

La Inceputurile sale , comertul a fost guvernat de reguli cutumiare , fie de sorginte locale , fie de provenienta straina , ca urmare a legaturilor cu negustorii de pe alte meleaguri.

In 1887 a fost adoptat Codul comercial roman , care este si astazi In vigoare. La elaborarea acestui cod a fost folosit Codul comercial italian din anul 1882. In Italia , Codul comercial francez a fost adoptat In 1808. Dar , ulterior , prin valorificarea traditiei , dar si a tot ce era nou In doctrina franceza , belgiana si germana , In anul 1882 s-a reusit adoptarea Codului comercial italian.

1.3. Izvoarele dreptului comercial

Art.1 C.com. dispune: “In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil.”. Din aceste dispozitii legale rezulta ca dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial si Codul civil. Desi nu sunt mentionate , izvoare ale dreptului comercial sunt si legile comerciale speciale , respectiv legile civile speciale. Un anumit rol In aplicarea reglementarii legale Il au obiceiurile , jurisprudenta si doctrina dreptului comercial.

1) Izvoarele legislative ale dreptului comercial

Codul comercial reprezinta principalul izvor de drept comercial. El cuprinde norme juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert , comerciantii , obligatiile comerciale si falimentul.

Legile comerciale speciale mai frecvent Intalnite sunt: Legea nr. 31/1990 republicata , cu modificarile ulterioare , Legea privind Registrul comertului , Legea privind combaterea concurentei neloiale , Legea privind impozitul pe profit etc.

Cu privire la corelatia dintre Codul comercial si legile comerciale speciale se aplica principiile generale (specialia generalibus derogant).

Codul civil reprezinta un izvor subsidiar al dreptului comercial , asa cum rezulta din dispozitiile art. 1C. com. O importanta deosebita o au dispozitiile Codului civil privind materia obligatiilor , In special cele referitoare la izvoarele si efectele obligatiilor , precum si cele relative la contractele speciale (contractul de societate , contractul de vanzare-cumparare , contractul de mandat etc.).

2) Uzurile comerciale nu sunt izvoare de drept. Dar , daca In dreptul nostru comercial nu exista uzuri legislative , doctrina recunoaste uzurile interpretative (conventionale).

Astfel , potrivit art. 970 C.civ. , conventiile trebuie executate cu buna credinta. De asemenea , dispozitiile Indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a Incheiat contractul.

3) Doctrina dreptului comercial , ca si practica judiciara In domeniu , au un rol important In interpretarea legilor comerciale.

2. FAPTELE DE COMERT

Codul comercial roman stabileste anumite acte juridice si operatiuni pe care le clasifica “fapte de comert”. Prin savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert se nasc raporturi juridice care sunt reglementate de legile comerciale.

Art. 3 Cod comercial prevede:” Legea considera fapte de comert:

1)            cumpararile de producte sau de marfuri spre a se revinde , fie In natura , fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus In lucru ,

2)            vanzarile de producte , vanzarile si Inchirierile de marfuri In natura sau lucrate ,

3)            cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale ,

4)            orice Intreprindere de furnituri ,

5)            Intreprinderile de spectacole publice , comisioane , agentii si oficii de afaceri ,

6)            Intreprinderile de constructii ,

7)            Intreprinderile de fabrici , de manufactura si imprimerie ,

8)            Intreprinderile de editura , librarie si obiecte de arta ,

9)            operatiunile de banca si schimb ,

10)        operatiunile de mijlocire In afaceri comerciale ,

11)        Intreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat ,

12)        cambiile si ordinele de producte sau marfuri …. pct. 20.

Codul comercial roman , ca si modelul sau italian , reglementeaza faptele de comert , iar nu actele de comert.

Legiuitorul roman a voit sa supuna legilor comerciale nu numai raporturile rezultate din actele juridice (manifestarile de vointa savarsite In scopul de a produce efecte juridice) , ci si raporturile izvorate din faptele juridice. Deci , potrivit Codului comercial intra sub incidenta legilor comerciale nu numai contractele comerciale , ci si faptele licite (Imbogatirea fara justa cauza , plata nedatorata) si faptele ilicite savarsite de comercianti In legatura cu activitatea lor comerciala.

Enumerarea prevazuta la art. 3 Cod comercial are un caracter enuntiativ , exemplificativ si nu limitativ. Legiuitorul a consacrat ca fapte de comert cele mai frecvente acte juridice si operatiuni care constituiau baza activitatii comerciale la data adoptarii reglementarii. Aceasta Inseamna ca la lista faptelor de comert prevazute expres de lege se pot adauga si alte fapte de comert , adica alte acte si operatiuni , cu conditia ca acestea sa aiba caracteristicile faptelor de comert expres recunoscute de lege.

Codul comercial nu da o definitie a faptei de comert; el stabileste numai o lista a actelor juridice si operatiunilor pe care le declara fapte de comert. In absenta unei definitii legale a faptei de comert , doctrina dreptului comercial a cautat sa formuleze o definitie generala a faptei de comert. Aceasta prezinta interes practic sub mai multe aspecte:

a)      Intrucat unele acte juridice sunt bivalente – comerciale si civile – este imperios necesar sa se stabileasca un criteriu de delimitare Intre actele comerciale si cele civile ,

b)      enumerarea faptelor de comert , facuta de art. 3 C. com. este enuntiativa si nu limitativa , astfel Incat trebuie sa existe anumite criterii de comercialitate In temeiul carora judecatorul sa poata recunoaste si alte acte sau operatii ca fapte de comert , chiar daca ele nu sunt expres prevazute de lege;

c)      o definitie generala a faptei de comert serveste , pe un plan mai general , la determinarea sferei dreptului comercial si implicit delimitarea acestuia de dreptul civil.

Actele de comert sau faptele de comert sunt actele juridice , faptele juridice si operatiunile economice prin care se realizeaza producerea de marfuri , executarea de lucrari ori prestarea de servicii sau o interpunere In circulatia marfurilor , cu scopul de a obtine profit.

Faptele de comert reglementate de Codul comercial se Impart In trei categorii: fapte de comert obiective , fapte de comert subiective si fapte de comert unilaterale sau mixte.

2.1. Faptele de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt actele juridice sau operatiunile prevazute In principal de art.3 Cod comercial. Ele sunt denumite obiective deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. Orice persoana este libera sa savarseasca ori sa nu savarseasca asemenea acte sau operatiuni. In aceasta situatie , persoana In cauza intra sub incidenta legilor comerciale. Faptele de comert obiective pot fi Impartite In trei mari grupe:

2.1.1. Operatiunile de interpunere In schimb sau circulatie

Aceste operatiuni corespund notiunii economice de comert , In sensul de activitate de vanzare – cumparare a marfurilor pentru a ajunge de la producator la consumator.

a. Cumpararea si vanzarea comerciala

Sub aspectul structurii sale , vanzarea-cumpararea comerciala este asemanatoare vanzarii–cumpararii civile. Este vorba de un contract In temeiul caruia o parte (vanzatorul) se obliga sa transmita celeilalte parti (cumparatorul) proprietatea unui lucru , In schimbul unui pret (art. 1294 C. civ.). Ceea ce deosebeste  vanzarea-cumpararea comerciala de cea civila este functia economica a contractului si anume interpunerea In schimbul bunurilor. Cand contractul Indeplineste aceasta functie , vanzarea-cumpararea este o fapta de comert si deci supusa legilor comerciale.

Trasatura caracteristica a cumpararii si vanzarii comerciale o constituie intentia de revanzare; cumpararea este facuta In scop de revanzare sau Inchiriere , iar vanzarea este precedata de o cumparare facuta In scop de revanzare.

Intentia de revanzare sau Inchiriere trebuie sa Indeplineasca trei conditii:

ˇ        intentia de revanzare sau Inchiriere trebuie sa existe la data cumpararii;

ˇ        intentia de revanzare sau Inchiriere trebuie sa fie exprimata de cumparator , adica sa fie cunoscuta contractantului;

ˇ        intentia de revanzare sau Inchiriere trebuie sa priveasca In principal bunul cumparat.

Cumpararea si vanzarea comerciala poate avea ca obiect numai bunuri mobile: producte , marfuri , titluri de credit.

Productele sunt produsele naturale ale pamantului care se obtin prin cultura sau exploatare directa (de exemplu cereale , legume) sau produsele animalelor (de exemplu lana , laptele).

Marfurile sunt produse ale muncii destinate schimbului (de exemplu autoturismele).

Titlurile de credit sunt Inscrisuri In baza carora titularii lor pot sa exercite drepturile specificate In cuprinsul lor.

Nu sunt fapte de comert cumpararile de producte sau de marfuri care s-ar face pentru uzul sau pentru consumatia cumparatorului ori a familiei sale.

b.  Operatiunile de banca si schimb:

Potrivit art. 3 pct. 11 C. Com. sunt considerate fapte de comert operatiunile de banca si schimb.

Operatiunile de banca sunt operatiunile asupra sumelor de bani In numerar , creditelor si titlurilor negociabile. Ele sunt operatiuni de depozit , de efectuare de plati , de acordare de credite , operatiuni asupra titlurilor de credit.

Operatiunile de schimb sunt operatiunile de schimb de moneda sau bilete de banca nationale sau straine , precum si operatiunile referitoare la transmiterea de fonduri prin evitarea transferului de numerar.

2.1.2. Intreprinderile:

In conceptia Codului Comercial Intreprinderea apare ca o structura de organizare a unei activitati (un organism economic si social) iar nu ca un subiect de drept.

Intreprinderea constituie organizarea autonoma a unei activitati , cu ajutorul factorilor de productie (fortele naturii , capitalul si munca) de catre Intreprinzator si pe riscul sau , In scopul producerii de bunuri si servicii , destinate schimbului , In vederea obtinerii unui profit.

Aceasta definitie priveste numai Intreprinderile avute In vedere de Codul Comercial. Deci , pentru a fi supusa Codului Comercial , Intreprinderea trebuie sa aiba ca obiect operatiunile prevazute de art. 3 C. Com. , care sunt considerate fapte de comert.

Din definitia data rezulta urmatoarele caracteristici ale Intreprinderii:

a)      existenta unei organizari autonome a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie;

b)      asumarea de catre Intreprinzator a coordonarii Intregii activitati si implicit a riscului acestei activitati;

c)      scopul activitatii este producerea de bunuri si servicii destinate schimbului In vederea obtinerii unui castig;

2.1.3. Faptele de comert conexe:

Faptele de comert conexe sunt acte juridice sau operatiuni care dobandesc comercialitate datorita stransei legaturi pe care o au cu acte sau operatiuni considerate de lege fapte de comert.

Din categoria faptelor de comert conexe fac parte:

a)      contractele de report asupra titlurilor de credit;

b)      cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale;

c)      operatiunile de mijlocire In afaceri;

d)      cambia sau ordinele In producte sau marfuri;

e)      operatiunile cu privire la navigati;

f)        depozitele pentru cauza de comert;

g)      contul curent si cecul;

h)      contractele de mandat , comision si consignatie;

i)        Contractele de gaj si fidejusiune.

2.2. Faptele de comert subiective:

Art. 4 C. com. dispune: “Se socotesc , afara de acestea (adica cele prevazute In art. 3 – nota n.s.) , ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant , daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din Insusi actul”.

Prin urmare , pe langa faptele de comert obiective , a caror comercialitate este independenta de calitatea persoanei care le savarseste , Codul comercial reglementeaza si faptele de comert subiective care dobandesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savarseste.

2.3. Faptele de comert unilaterale sau mixte:

Potrivit art. 5 C. com. , nu se pot considera fapte de comert vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau , ori cel cultivat de acesta. Deci , vanzarea de produse agricole unui comerciant este act de comert pentru comerciant si act civil pentru agricultor.

Apoi ,  art. 6 C. com. prevede ca asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator.

Deoarece In toate aceste cazuri actele juridice sau operatiunile mentionate sunt fapte de comert numai pentru una dintre parti , ele au fost denumite fapte de comert unilaterale sau mixte.

Faptele de comert unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comerciala pentru ambele parti , chiar daca pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil (art.56 C. com.).

3. COMERCIANTII

3.1. Notiunea de comerciant:

Potrivit Codului Comercial Roman , subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atat comerciantii , cat si necomerciantii. Reglementarea sa se aplica oricarei persoane care savarseste fapte de comert obiective (art. 3 C.com) , indiferent daca persoana care le savarseste are sau nu calitatea de comerciant.

Daca savarsirea faptelor de comert are un caracter profesional , persoana In cauza devine comerciant (art. 7 C.com). Odata dobandita calitatea de comerciant , toate actele si faptele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale (art. 4. C.com).

Daca Insa , savarsirea faptelor de comert obiective de catre o persoana are caracter accidental , desi raportul juridic care s-a nascut este supus reglementarii comerciale , totusi , persoana care le-a savarsit pastreaza calitatea de necomerciant (art.9 C.com).

In concluzie , ca expresie a conceptiei sale obiective , codul comercial prevede ca “sunt comercianti aceia care fac fapte de comert , avand comertul ca profesiune obisnuita , si societatile comerciale.” (art. 7 C.com)

Precizarea notiunii de comerciant prezinta un mare interes practic. Calitatea de comerciant implica un statut juridic diferit de cel al necomerciantilor , cu consecinte deosebite asupra raporturilor juridice la care participa:

a.       legea institutie anumite obligatii pentru comercianti , considerate obligatii comerciale , astfel , Inainte de Inceperea comertului , comerciantul este obligat sa ceara Inmatricularea In registrul comertului , iar In cursul exercitarii si la Incetarea comertului sa ceara Inscrierea In registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror Inregistrare este prevazuta de lege; orice comerciant are obligatia sa tina anumite registre de contabilitate (art. 22 C. com) si de asemenea sa desfasoare activitate comerciala In conditiile unei concurente loiale;

b.      legea instituie o prezumtie de comercialitate; toate actele si operatiunile savarsite de comerciant sunt prezumate a fi fapte de comert si deci supuse legilor comerciale (art.4 C.com);

c.       actele comerciale Incheiate de comerciant sunt supuse unor reguli speciale , derogatorii de la regimul actelor juridice civile;

d.      In cazul Incetarii platilor pentru datoriile sale comerciale , comerciantul poate fi declarat In faliment; procedura falimentului este aplicabila numai comerciantilor ea nu se aplica necomerciantilor , chiar daca s-au obligat prin acte comerciale;

e.       comerciantii pot participa la constituirea unor camere de comert si industrie , ca organizatii autonome , destinate sa promoveze si sa apere interesele lor;

f.        comerciantii sunt supusi impozitului pe profitul realizat prin activitatea comerciala;

Art. 34 C. com. prevede ca dispozitiile codului comercial privind registrele comerciale nu se aplica colportorilor comerciantilor care fac micul trafic ambulant , carausilor sau acelor al caror comert nu iese din cercul unei profesiuni manuale.

3.2. Calitatea de comerciant:

In temeiul Codului Comercial calitatea de comerciant se dobandeste In mod diferit , dupa cum este vorba de o persoana fizica sau de o persoana juridica.

3.2.1. Dobandirea calitatii de comerciant:

a.      Dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica: “sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita” , potrivit art. 7 C. com.

Pentru dobandirea calitatii de comerciant sunt necesare trei conditii:

1.      sa savarseasca anumite fapte de comert obiective;

2.      sa savarseasca fapte de comert ca profesiune;

3.      sa savarseasca fapte de comert In nume propriu;

Calitatea de comerciant a unei persoane fizice se cere a fi delimitata de alte profesiuni pe care le exercita persoanele fizice. Avem In vedere pe meseriasi , pe cei care exercita profesii liberale si pe agricultori. Meseriasul este considerat comerciant In cazurile In care cumpara marfuri In vederea prelucrarii si revanzarii lor (art. 3. pct.1. C.com) sau , folosind forta de munca straina , Isi organizeaza o Intreprindere (art. 3 pct. 9 C.com.). Persoanele care exercita profesii liberale nu au calitatea de comerciant (exemplu medicii , avocatii , notarii publici). In cazul In care pentru exercitarea activitatii , cel care Indeplineste o profesiune liberala (dentistul) cumpara si foloseste anumite materiale se considera ca aceste acte sunt accesorii si deci persoana In cauza nu devine comerciant. Intrucat vanzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamantul sau ori pe care le-a cultivat nu este fapta de comert , ci act juridic civil , Inseamna ca agricultorii nu au calitatea de comercianti.

b.      Dobandirea calitatii de comerciant de catre societatile comerciale: potrivit art. 7 C. com. pe langa persoanele fizice , au calitatea de comerciant si societatile comerciale. Sunt avute In vedere societatile comerciale reglementate de Legea Nr. 31/1990: societatea , In nume colectiv , societatea In comandita simpla , societatea pe actiuni , societatea In comandita pe actiuni si societatea cu raspundere limitata. Societatea comerciala are o unica finalitate; ea se constituie In scopul de a desfasura o activitate comerciala; societatea este comerciala numai daca obiectul ei , prevazut obligatoriu In actul constitutiv consta In savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert obiective. Exercitarea activitatii comerciale este ratiunea de a fi a societatii comerciale. In consecinta , pentru a dobandi calitatea de comerciant , societatea comerciala trebuie sa se constituie cu respectarea conditiilor prevazute de lege In acest sens.

c.       Calitatea de comerciant a altor persoane juridice:

1. Statul si unitatile sale administrativ teritoriale: art. 8 C. com. prevede ca: “Statul , judetul si comuna nu pot avea calitatea de comerciant. Aceasta conceptie a codului comercial era justificata la data adoptarii sale , cand activitatea statului si a unitatilor sale administrativ teritoriale privea numai serviciile publice. Pornind de la faptul ca statul savarseste pe langa actele de autoritate necesare functionarii serviciilor publice si acte cu caracter privat , In doctrina s-a considerat ca el este subiect al raporturilor comerciale. Deci , cu toate ca nu are calitatea de comerciant , statul poate savarsi anumite fapte de comert.

2. Regiile autonome: potrivit art.135 din Constitutie , proprietatea publica apartine statutului sau unitatilor sale administrativ teritoriale. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii ele pot fi date In administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate sau Inchiriate. Potrivit Legii Nr.15 / 1990 , regiile autonome se organizeaza si functioneaza In ramurile strategice ale economiei nationale. Calitatea de comerciant a regiei autonome se dobandeste din momentul Infiintarii sale , dupa caz , prin hotarare a guvernului sau prin decizia organului administratiei publice locale.

3.  Organizatiile cooperatiste: Intrucat prin desfasurarea unor activitati de producere si desfacere de marfuri , de prestari de servicii , se urmareste obtinerea de profit , aceasta activitate are caracter comercial. In consecinta organizatiile cooperatiste au calitatea de comerciant.

4. Asociatiile si fundatiile: potrivit legii , scopul Infiintarii asociatiilor si fundatiilor este desfasurarea unei activitati dezinteresate , iar nu obtinerea unui profit. Deci asociatiile si fundatiile nu au calitatea de comerciant.

3.2.2. Dovada calitatii de comerciant:

In cazul unei persoane fizice , Intrucat calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea faptelor de comert obiective cu caracter profesional , Inseamna ca aceasta calitate se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care sa rezulte ca persoana In cauza a savarsit efectiv una sau mai multe fapte de comert prevazute de art. 3 C.com. ca o profesiune obisnuita si In nume propriu.

In cazul societatii comerciale , calitatea de comerciant se dobandeste prin Insasi constituirea societatii. Deci , calitatea de comerciant a societatii comerciale se poate proba prin dovedirea constituirii societatii In conditiile prevazute de lege. Un mijloc de dovada care ar putea fi folosit este copia certificata de pe Inmatriculare In registrul comertului a societatii comerciale.

3.2.3 Incetarea calitatii de comerciant

In cazul persoanei fizice , aceasta Inceteaza sa mai aiba calitatea de comerciant In momentul In care nu mai savarseste fapte de comert ca profesiune. Incetarea trebuie sa fie efectiva si din ea sa rezulte intentia de a renunta la calitatea de comerciant.

In cazul societatii comerciale , calitatea de comerciant se pierde In momentul In care societatea Inceteaza sa mai existe ca persoana juridica. Societatea comerciala Isi Inceteaza existenta prin dizolvare si lichidare. Potrivit legii , dizolvarea poate avea loc prin trecerea termenului stabilit pentru durata societatii , imposibilitatea realizarii obiectului societatii sau realizarea acestuia , hotararea adunarii generale , faliment. Dizolvarea societatii nu atrage dupa sine pierderea automata a personalitatii juridice a societatii. In aceasta situatie , societatea nu mai poate face operatiuni comerciale , dar poate face operatiunile necesare lichidarii.

 

about the author

No comments

The comments are closed.